Un cutremur cu magnitudinea de 5 grade pe Scara Richter a avut loc în insula grecească Evia, localizată la o distanță de 56 km nord-est de Atena. Seismul s-a produs marți seară, după cum informează Observatorul geodinamic din Atena. Astfel de situații sunt des întâlnite, iar localnicii sunt mereu atenți să aplice măsurile de siguranță.
În acea zi, pe insulă au fost înregistrate, în total, patru cutremure. Potrivit informațiilor oferite de presa locală, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. De asemenea, acesta a fost seismul cu cea mai mare magnitudine, dintre toate cele patru din ziua respectivă și s-a produs la o adâncime de 9 km. (VEZI ȘI: A FOST CUTREMUR ÎN ROMÂNIA, ÎN URMĂ CU PUȚIN TIMP. CE TREBUIE SĂ CONȚINĂ KIT-UL DE SUPRAVIEȚUIRE ÎN CAZUL UNUI SEISM MAJOR)
Grecia este lovită în mod des de cutremure, fiind situată pe mai multe linii de falii geologice. În cele mai multe cazuri, în urma seismelor produse, sunt înregistrate și victime sau pagube materiale.
Seismul care a avut loc la est de insula grecească Evia s-a produs la o adâncime de 9 km, în jurul orei 20.06 GMT. Cel mai mult a fost resimțit în insulă, dar, și în zona metropolitană a Atenei, Attica, după cum informează sursa amintită mai sus.
Cutremurul de aseară a fost unul dintre cele mai puternice din ziua respectivă. Primul seism de 4,8 a fost înregistrat la orele 04.32 GMT, iar celelalte două, cel de 4,1 și 4,2, au fost înregistrate în jurul orelor 05.23 și 05.24 GMT, după cum informează Agerpres.
În urmă cu doi ani de zile, în Marea Egee, în urma unui cutremur cu magnitudinea 7, au fost rezultate două decese, pe insula grecească Samos.
În Izmir, oraș din Turcia, la acea vreme cutremurul s-a soldat cu peste 100 de decese. (CITEȘTE ȘI: ”BUCUREȘTIUL VA FI ȘTERS DE PE FAȚA PĂMÂNTULUI!” ARSENIE BOCA, PREZICEREA CARE A NĂSCUT PANICĂ ÎN RÂNDUL ROMÂNILOR)
Un an mai târziu, în luna octombrie 2021, pe insula Creta a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 6,3 care a provocat doar pagube materiale, fără a fi înregistrate victime.